Dirigentie de santier diriginte Castel Film
Cine suntem? ( 1 | 2 | 3 | 4 )
Experiența noastră în domeniul construcțiilor residențiale și de birouri este elocventă. Iată o scurtă și succintă prezentare:
Am început ca și firmă în 2003, cu primul cartier rezidențial din București LakeView Condominium situat pe șoseaua Nordului, un ansamblu de lux, format din 8 corpuri și un garaj subteran cu peste 100 de locuri, peste care s-a realizat o piscină în aer liber! La acest proiect am participat ca firmă de dirigenție de șantier, atribuțiile noastre în fața investitorului grec limitându-se la activitățile din șantier.
Pe parcursul anului 2004 și cotinuând în 2005 și 2006, am început o colaborare de lungă durată cu băncile din România. Astfel, am semnat direct cu băncile sau cu proiectanții spațiilor bancare contracte de management de proiect, prin care am desfășurat întreaga activitate de la închirierea spațiilor și până la predarea la cheie către beneficiari a spațiilor bancare. Este vorba de sute de astfel de spații, unele în București, altele în țară!
Marea majoritate a spațiilor au fost reamenajări sau constituiri de filiale, sucursale sau agenții bancare, iar pentru altele construcția de la zero - în cazul Raiffeisen Bank - Centrul Operațional Pipera aflată în cadrul parcului industrial Iride, o investiție de multe milioane de Euro.
În aceeași perioadă EURO HOUSE CONSTRUCT a realizat Managementul de proiect pentru Noul sediu central al societății de asigurare-reasigurare ASIBAN, situat pe b-dul Mărăști, o investiție unică la vremea ei, clădire pentru Spații de Birouri clasa A.
De asemenea, ne mândrim cu una din cele mai importante realizări în domeniul investițional de afaceri managementul de proiect pentru realizarea mall-ului Iulius Mall din Timisoara.
În acest moment suntem implicați alături de Raiffeisen Bank în realizarea celui mai central complex de locuințe de lux din București, City Center Residence, investiție ce va fi gata în 2007. Este vorba de un ansamblu de 6 corpuri, cu un parking subteran de 100 locuri de parcare, cu o curte interioară pietonală, oferind proprietarilor o oază de liniște în apropierea parcului Carol.
|